Încă mă mai uit la serialul Friends

Contrar așteptărilor, n-am crescut cu Friends. Știam de serial, dar atunci când eram mică nu m-a prins. Mă enerva teribil râsul de fundal. Mă gândeam că oamenii ăia mă iau de proastă. Adică am nevoie să știu când să râd? În mintea mea de atunci, serialul cu râsete pe fundal era ca o bicicletă cu roți ajutătoare.

De ce am început să mă uit la serial

În 2012, făceam multe drumuri București-Vâlcea să merg la maică-mea, internată pe atunci. Într-una dintre acele zile care presupunea a pierde vreo 3 ore în autocar, o prietenă m-a sfătuit să mă uit la Friends. „Ca să râzi”, a spus ea. M-am uitat. Să fiu sinceră, nu prea am schițat zâmbete la primele episoade. Apoi, treptat, râsul meu a început să se alăture celui de fundal.

Într-o perioadă în care moartea a dat târcoale familiei mele ca o pisică înfometată, serialul ăsta care nu-mi solicita prea mult creierul a fost un colac de salvare. Aveam nevoie de personaje vesele, de glume, de cântece stupide despre smelly cat. Aveam nevoie să râd când toți în jurul meu erau sobri și-mi țineau discursuri despre înmormântare. Poate sună stupid, dar pe mine scrisul și Friends (atât serialul, cât și prietenii din viața reală) m-au ținut pe linia de plutire în 2012. Șapte ani mai târziu, am ajuns în cafeneaua Central Perk, unde am cântat Smelly cat ca un copil fericit.

Cum am ajuns la festivalul organizat de Comedy Central

Săptămâna trecută mi-am luat concediu să merg la festivalul de muzică Primavera Sound, în Barcelona. Cu câteva zile înainte de zbor, un prieten m-a anunțat că în aceeași perioadă se organizează și FriendsFest. Evident că nu a vrut să mă însoțească niciunul dintre prietenii cu care am făcut concediul. Ei nu sunt fani, dar eu mi-am luat bilet și am mers singură.

La intrare, mă abordează o americancă din Florida:

– Are you heading to FriendsFest alone?

– Yep. I was just thinking how lame this sounds. I’ll take photos all by myself on the set of Friends. Isn’t it ironic?

– My friends don’t watch Friends. They say it’s stupid. I’m Rachel, by the way.

– Oh, I’m the Romanian version of Rachel: Raluca. Don’t worry, I’ll be there for you.

Motive pentru care încă mă uit la Friends

Pe lângă frumusețea pe care o poți găsi chiar și într-un cântec despre pisici puturoase, am să vă înșir câteva motive pentru care mă mai uit la serialul ăsta:

1. Încă mă face să râd

Nu e cel mai fin umor, ci genul ăla ușor de digerat. Pentru zile grele. Pentru weekenduri în care ești obosit și copleșit. Pentru partea din tine care știe că se va regăsi în glumele lui Chandler.

2. Câte un personaj pentru fiecare dintre personalitățile mele

N-oi avea eu personalități multiple, dar cu siguranță am una cu multe fațete. Nu e nimeni 100% Monica, 100% Phoebe sau 100% Rachel, ci avem câte puțin din fiecare. Câteodată sunt răsfățată, alteori nu adorm dacă știu că nu am întins rufele, iar de cele mai multe ori mă îmbrac la fel de ciudat ca Phoebe.

3. Îi găsesc noi înțelesuri 

Am început să mă uit la serial când aveam cam aceeași vârstă pe care o aveau personajele în primul sezon. De-a lungul anilor, revăzându-l, am observat că mă identific mai degrabă cu experiențele pe care le au și ele în altă etapă a vieții lor. Îmbătrânim împreună. Now clap*clap*clap.

În final, nici măcar nu e despre serial

Nu m-a prins Friends pentru că e extraordinar. Nu e. Nu există o carte, un film, un serial sau un tablou care să trezească aceleași emoții în absolut toți oamenii. Friends, ca multe alte forme de a ne petrece timpul, e despre a ne simți mai puțin singuri.

Poate alții asociază Friends cu libertatea de a ne prosti, de a fi noi înșine în fața prietenilor noștri. Poate e despre a renunța la aparențe sau convingeri vechi și a recunoaște că în decursul vieții ne schimbăm, evoluăm. Ceea ce ni se părea cool acum 10 ani s-ar putea să pară prostesc acum. Cu toate astea, e parte din noi și e amuzant să ne amintim de vremurile alea.


Alteori, vrem doar să știm că și alții trec prin aceleași provocări ca și noi, că au aceleași frământări. Vrem să ni se arate că nu e ușor pentru nimeni, dar că la finalul zilei, când ne trântim pe canapea, putem spune că a meritat.

 

4 thoughts on “Încă mă mai uit la serialul Friends

  1. Ma bucur sa vad ca mai exista și alte persoane în care serialul Friends trezește aceleasi emoții pe care le simt și eu. De câțiva ani e serialul care ma adoarme aproape în fiecare seara. Chit ca apuc sa vad 5 episoade deodată, chit ca apuc numai 5 minute.

  2. 🙂 Nu ești singură! Aș adăuga să nu cumva să-ți treacă prin cap c-ai fi obsedată de serial doar pentru că adormi cu el :)) tipa din Florida pe care am menționat-o era plină de tatuaje cu referințe la Friends. Haha.

Leave a Comment