Zice că a mâncat pește

Ora 21:20. Stau în pat și mă gândesc că viața de adult e plictisitoare. Suntem îngrozitor de previzibili, chiar și atunci când avem impresia că suntem spontani. Nu ne înghesuim în aceleași locuri când vrem să evadăm din rutină? Festivaluri, Vamă… “Vitamin sea”.

Ora 21:30. Începe să mi se facă foarte cald. Treci la pijamale de iarnă, they said. It will be fun, they said. “They” sunt vocile adulților responsabili din capul meu. Sigur ai auzit și tu vocea aia care îți spune să-ți iei ștrampi pe sub blugi ca să nu ai probleme cu ovarele. Ia-ți, serios, poți să le spui “dresuri” și să susții că e noul trend. Zici că au înlocuit ciorapii-plasă care se vedeau anul trecut pe sub blugii tăiați ai tuturor fetelor.

Ora 21:35. Frățică, ce-mi zvâcnesc tâmplele! Și e cald de zici că-s o plăcintă la cuptor. Cred că răcesc. Păi dacă nu am scos ștrampii de la naftalină… Mă ridic din pat și merg la baie să-mi dau cu apă rece pe față.

Ora 21:36. Ajung în fața oglinzii.
– AAA!
Panică. Panică. Panică. Sunt roșie, umflată și îmi lăcrimează ochii. Dâra roșie de pe gât se prelungește. Ridic bluza. Pete roșii pe spate. Așa cum procedez de obicei în situații în care se impune să-ți păstrezi calmul, mă gandesc că o să dau colțul și mă întreb daca am în listă prieteni idioți care mi-ar posta poze cu lumânări pe wall.

Trebuie să ajung la spital. Mai am multe zile plictisitoare de trăit, mai am multe promisiuni de nerespectat, n-am încă un soț pe care să fi apucat să-l fac să regrete că m-a cerut, n-am copii sau nepoți cărora să le povestesc fără rușine că mamaia era să moară la 27 de ani. Mușcată de rechini, desigur, într-una dintre aventurile ei exotice, că tare i-a mai plăcut viața.

Ora 21:50. Ajung la urgențe. Trec prin camera de triaj. Sunt condusă până la doamna doctor. Însoțitoarea mea spune sictirită:
– Zice că a mâncat niște pește în seara asta. Nu știe să aibă alergii. Mna, dracu’ știe.
Zâmbesc:
– Chiar numai dracu’ știe.
– Era pește crud?
– Nu.
– Deci nu sushi din ăla…
– Nu, nu, era făcut la cuptor. Am…
– Altceva mai avea?
– Sos.
– De…?
Mă gândesc să spun “de mere”, dar îmi amintesc că arăt ca un măr roșu mutant și mă abțin de la glume proaste.

Ora 22:30. Mă uit la perfuzia care nu se mai termină și simt cum temperatura corpului meu revine la normal. Parcă ar merge niște ștrampi, că asistenta a lăsat fereastra deschisă.

Ora 23:30. Prietenul meu ia un uber până la o farmacie non-stop să-mi ia medicamentele din rețetă. La întoarcere, îmi spune că șoferul i-a zis că un procent din veniturile lui se duc la copiii fără posibilități financiare. Ce frumos…
– Sunt sfânt. Asta e a opta mea viață pe Pământ. Am toate chakrele deschise, nu mănânc decât 3 banane pe zi, a continuat serios șoferul.

Și mă plângeam că viața e previzibilă…

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment