Hobby, job, carieră, vocație

Capra calcă piatra, piatra crapă-n patru. De ce în patru? Ca să fac eu o introducere dubioasă pentru diferența dintre patru noțiuni care-s încurcate, subestimate sau, din contră, ridicate-n slăvi. O fi mai prejos un hobby decât job-ul? Scrie undeva că toată lumea trebuie să aibă o carieră? Dar dacă eu n-am un hobby? Și dacă nu mi-am găsit vocația? O să arunce cineva cu pietre? O capră? Să vedem:

Hobby

E chestia aia pe care o faci pentru că-ți face plăcere. Joci tenis o dată pe lună, desenezi jderi în weekend, fotografiezi mâncarea, faci sculpturi în muci, ai grijă de colecția de cactuși, citești 30 de minute seara, înainte să-ți pice ochii-n gură, sau te uiți la serialul preferat până la 3 dimineața. Nu trebuie să faci bani din hobby-ul tău, nu te presează nimeni să ai un hobby, iar dacă ai, poți chiar să-l ții secret. Sau poți să arăți lumii că-ți place să faci lucrul respectiv. Unii și-au transformat hobby-ul în job sau în carieră. Alții au preferat să fie o activitate pe care s-o facă strict în timpul lor liber. Mai sunt și ăia care spun că ei n-au hobby-uri. Și e perfect ok și asta. Nu trebuie să ai. Un hobby e ca un animal de companie. E fain să te joci cu un cățel, te poate învăța la rândul lui multe lucruri, dar nu toată lumea vrea sau trebuie să aibă unul.

Job

Spre deosebire de un hobby, lipsa unui job și grijile care vin la pachet îți crapă capul în patru. Nu prea poți să nu ai un job, mai ales la început, când nu ai resursele și abilitățile de a implementa ideea aia șmecheră care (teoretic) te va face bogat. Trăim într-o lume în care ai nevoie de bani și în care totul are un preț. Facturile, chiria și mâncarea nu se achită din karaoke, fotografii și romane. Cel puțin, nu la început. O să faci din prima ceva extraordinar, care-ți place super mult și e extrem de bine plătit? Cel mai probabil nu. Dar hey, mulți oameni de succes au avut la un moment dat job-uri plictisitoare/stresante/prost plătite. O satisfacție pe care ți-o dă job-ul e că ești propriul tău sugar daddy, tu ai mâinile pe volan, tu deții controlul. Asta presupune și să pui o frână bruscă atunci când lucrurile pe care ți le dorești sunt mai scumpe decât îți permiți. Cred sincer că din orice experiență ai de învățat.

Carieră

Ăsta e un drum mai lung. Lătratul hobby-ului se aude vag în depărtare. Cariera e un traseu interconectat al educației formale și informale, al job-urilor, experiențelor care te-au determinat să îți schimbi preferințele și să-ți șlefuiești aptitudinile, să te cunoști mai bine, să crești. Indicat e să ai un scop cât mai bine definit, dar – din nou – nu e obligatoriu. În plus, la întrebarea ce-mi doresc să fac?, răspunsul s-ar putea să nu fie același pentru tot restul vieții tale. Dacă părinții/bunicii noștri au avut un singur loc de muncă de la 18 ani până la pensie, asta nu înseamnă că și-au dorit tot timpul să facă același lucru. Circumstanțele s-au schimbat mult. Fiind un drum lung, e perfect în regulă să mai faci pauze, să te mai joci cu hobby-urile sau să mai jonglezi cu job-urile atunci când te simți blocat sau ai impresia că ai greșit drumul.

Vocație

Dacă hobby-ul e un cățel jucăuș care dă din coadă, dar pe care nu-l iei neapărat acasă, vocația e ceva care te urmărește peste tot: când mănânci, când dormi, la toaletă, la job, când faci ce-ți place, când faci ce nu-ți place. E o voce șoptită, o bătaie ușoară pe umăr, care-ți transmite că ești special pentru că nu mai e altcineva care să facă lucrul ăla cum îl faci tu. Nimeni nu-ți poate da vocația și nimeni nu ți-o poate lua. Nu o poți pune pe OLX, nu vei face neapărat bani din ea, dar dacă o urmezi, vei simți mereu că ești pe drumul cel bun. Cel mai trist lucru pe care-l poți face e să ignori chemarea, mințându-te că n-ai timp, că lucrezi mult, că poate să mai aștepte. Acum e cel mai bun moment. Mai târziu poate e prea târziu.

Nu o sa termin articolul ăsta așa. Nu a murit nimeni. Mai avem timp să zburdăm ca niște căprite prin viață, să gustăm și să ronțăim hobby-uri, să schimbăm job-ul dacă ne simțim ca într-un țarc, să alergăm după fericire și să ascultăm vocea aia șoptită (dacă nu ne spune să omorâm pe cineva).

Cheers!

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment