Guest Post. Cum să te hotărăşti ce faci cu viaţa ta

– Diana, trebuie să te hotărăşti ce faci cu viaţa ta! Anul ăsta o să treacă fără să îţi dai seama.

Cu toţii am auzit asta la începutul clasei a douăsprezecea, când ni se păreau doar cuvinte aruncate în vânt. Şi mie mi s-au părut la fel. Dintotdeauna am avut încredere în mine şi am zis că pot face orice cu viaţa mea. Ce atâta grabă? Că doar n-au intrat zilele în sac. La jumătatea anului, încă eram nehotărâtă şi am început să mă documentez, să cer păreri, să port discuţii contradictorii cu părinţii şi prietenii.

– Eu pe tine te văd avocat. N-am întâlnit pe nimeni care să îşi susţină mai bine punctul de vedere şi să îi placă mai mult să vorbească. Sigur ţi se potriveşte, că doar asta trebuie să fie principala lor calitate, să dea mult din gură aşa ca tine şi să se contrazică şi atunci când lucrurile nu stau deloc aşa cum zic ei, îmi zicea tata pe un ton glumeţ.

– Lasă, dragă, fata în pace. Vrei să sufere pe acolo din cauza figurilor bogătaşilor care se îmbracă de mii de euro şi vin cu maşina la facultate? Noi nu avem pile pe nicăieri. Să facă o facultate şi apoi să facă ce? Eu zic să facă ce îi place ei.

Ce îmi place mie? Bine, poate îmi place acum, dar de unde ştiu eu ce o să îmi placă toată viaţa? Mie îmi place să fac dreptate, să îi apăr pe cei slabi, să fiu mereu cea mai bună şi să îi fac mândri pe părinţii mei. Cred că o să dau la Drept.

– Nu, nu. E foarte greu să intri la Drept la Bucureşti. Trebuie ori să ai pile ca lumea, ori să fii un geniu mai mic. Ai auzit câţi sunt pe loc acolo?

Adică eu sunt proastă sau ce? Lăsaţi că o să vedeţi voi toţi de câte sunt eu în stare. Şi după trei luni de meditaţii eram studentă a Facultăţii de Drept.

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să iei decizii pentru a le demonstra altora ce poţi, când, de fapt, singurul faţă de care eşti dator să demonstrezi ce poţi eşti tu. În primul an de facultate, un domn profesor ne-a spus: „Dacă aţi venit la Drept cu impresia că veţi face dreptate, vă înşelaţi. Aici veţi învăţa doar să aplicaţi legea. Dacă voi consideraţi că legea este greşită, nu puteţi schimba asta. Va trebui să o aplicaţi aşa cum este”. Stai, adică nu o să fiu eu mama răniţilor? Nu o să îi pedepsesc eu pe cei răi? Nu o să plutesc pe curcubee şi nori roz de vată de zahăr de satisfacţie că am făcut ce trebuia şi lumea se va schimba datorită mie? Mnu.

Azi sunt studentă în anul al treilea. În primul an, mă simţeam de parcă eram la Limbi Străine, Japoneză, fiind util doar pentru a mă obişnui cu noii termeni. Se pare că izvorul nu e doar o fântână, matematica nu e materia la care vei auzi cel mai des cuvântul „raport” şi „inalienabilitate” poate fi folosit în finala concursurilor de dicţie. Al doilea an a zburat pe lângă mine cu viteza luminii, fără să îmi dau seama dacă sunt cu adevărat pasionată de ceea ce învăţ, dacă asta îmi doresc să fac toată viaţa fără să mi se pară un efort groaznic. În liceu eram printre cei mai buni. La facultate te culci pe urechea că toţi sunt extrem de buni şi că nu ai cum să fii ca ei. Sunt o studentă de nota 8. Ştiu, nu pare puţin, dar la Drept este. Cel mai rău e când îi vezi pe cei din primele bănci că răspund la fiecare seminar de parcă ar citi dinainte trei capitole din materie, care sunt extrem de hotărâţi ce vor face cu viaţa lor. „Ăştia sigur stau toată ziua în casă şi tocesc. Am 20 de ani, dacă nici acum nu pierd timpul, când o voi face? Nu vreau să nu mai am viaţă din cauza facultăţii ca tocilarii ăştia. Am destul timp să mă stresez şi să muncesc toată viaţa asta”.  Aşa te minţi ca să nu faci o criză existenţială ca cea a Deliei  „Ce are ea şi nu am eu?”. Apoi descoperi că „tocilarii” ăia ies mai des decât tine în club. Trăieşti în minciună. Nu te stresezi ca să înveţi, dar te stresezi pentru că nu înveţi.

„Ce vrei să faci după ce termini facultatea?” va fi întrebarea care pur şi simplu te va bântui la primele seminare din anul al treilea. Eu nu ştiu nici ce să mânânc diseară şi tu mă întrebi ce am de gând să fac peste un an şi jumătate. Probabil voi aştepta ca într-o dimineaţă să mă trezească Duhul Înţelepciunii şi să îmi dea o hartă cu instrucţiuni clare către succes, cu un program care să cuprindă procrastinarea, serialele, cititul oricărei cărţi în afara celor de care ai cu adevărat nevoie pentru examene şi admirarea căţelului în timp ce doarme.

Am dat la Drept cu dorinţa de a-mi face părinţii mândri şi acum pare mult mai plauzibilă varianta în care îi voi dezamăgi, pentru că şi aşteptările lor au crescut odată cu intrarea la facultate. Ştiţi şi voi cu câtă mândrie spun: „Fata mea e studentă la Drept!”

Dacă aţi citit până aici cu speranţa că veţi găsi sfaturi…ei bine, la fel ca titlul, nimic nu e ceea ce pare, nici măcar Dreptul. Dreptul înseamnă altceva pentru fiecare student, altceva de fiecare dată când te gândeşti ce înseamnă.  Am scris asta din dorinţa de a-i descoperi pe cei ca mine sau ca cei ca mine să descopere că mai sunt şi alţii ca ei. Poate noi vom fi cei care au terminat Dreptul şi nu au făcut ceva care să aibă legătură cu ce au studiat. Şi poate va fi mai bine aşa. Poate vom face o autoanaliză şi ne vom găsi chemarea. Sau poate, dacă nu există, va crea cineva Duhul Înţelepciunii până la anul. Poate chiar noi înşine!

Autor: Coconete Diana

sursa foto: crosswalk.com

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

4 thoughts on “Guest Post. Cum să te hotărăşti ce faci cu viaţa ta

  1. Exact la fel am intrat și eu la drept. Dintr-o conversație în care mi-am spus punctul de vedere mai mult și mi s-a spus că ar trebui să fiu avocat. Apoi, în clasa a 12-a, când nu am făcut meditații pentru drept, mi s-a spus că nu am cum să intru fără meditații. M-am ambiționat și am intrat și mi-am dat seama în anul 4 că parcă nu e ceea ce îmi doream. Cu siguranță mai sunt și alții. 😀

  2. Hello, eu sunt anul 2 la drept la UB si aproape mi-a dat o lacrima, m-am regasit in fiecare cuvant din aceasta postare. Si da, chiar aveam nevoie sa stiu ca nu sunt singura care se simte asa😊. Toti colegii mei par ca au viitorul “gandit”, iar eu ma simt doar lipsita de cunostinte si de planuri.😐

  3. Tocmai mi-a trimis mama mea articolul acesta. Ma asteptam sa fie din nou ceva munca de convingere ca e musai sa fie Dreptul calea cea dreapta. Poate totusi a inteles…fiica-sa a terminat Dreptul, a lucrat intr-un birou notarial si si-a dat demisia ca sa se faca…artista? Stiu ca nu sunt singura oaie ratacita, mai stiu si ce inseamna sa vrei sa inchizi usa asta, de cat curaj ai nevoie, la care mai trebuie adaugat ingredientul de baza-o doza de nebunie substantiala. A trecut un an, probabil cel mai greu an , mai ales din punctul de vedere financiar, al framantarilor interioare, al momentelor in care trebuie sa gestionezi relatiile cu cei din jur, cand tu strigi in gura mare ca asta iti doresti si lumea sa se uite la tine cu mila, ca nu stii ce faci si ca pierzi timp pretios…mai ca nu ti-ar spune pe fata ca esti o pierdevara. In tot contextul acesta, au fost totusi momente in care viata mi-a aratat ca sunt pe drumul bun, trebuie doar sa fiu atenta la toate lucrurile care vin spre mine si sa invat sa le primesc cu bratele deschise, sa imi acord eu mie o sansa.
    ,,-Nu-ti pare rau de anii aia irositi, chinuindu-te pe bancile facultatii ca acum sa nu lucrezi in domeniu si sa nu ai un venit stabil al tau?
    -Ba da, dar mai rau mi-ar parea sa ii irosesc si pe cei care mi-au mai ramas fara sa fi facut tot ce pot ca sa incerc sa imi urmez calea. “

Leave a Comment