Ză plan

– Raluca, ești o tipă deșteaptă. Și eu sunt un tip inteligent. Luați separat, suntem oameni mișto, dar sincer… împreună parcă suntem mai proști.

Mă opresc din ce fac și ridic sprânceana dreaptă (pe aia stângă n-o pot ridica). Pentru că mutra mea cerșește explicații suplimentare, ele nu întârzie să apară. Prietenu’ meu începe să-și expună teoria despre valoarea a două persoane, care – paradoxal – scade într-un cuplu, în loc să crească. Adicătelea (e prima oară când folosesc cuvântul ăsta)… Maricica și Grigore, par exemple, ar trebui să se sprijine reciproc să devină mai buni. Da’ ei au tendința să se aciuiască (nu știu de ce tot aleg cuvinte dubioase azi) pe-o canapea la un serial, să-și dea mesaje pe Whatsapp toată ziua și să intre într-o zonă de confort călduță, în care ciripesc păsărelele și miroase a clătite cu Nutella.

Procesez cu greu informațiile primite. Ca orice femeie, primul instinct e să zic: adică tu mă faci pe mine proastă?

Al doilea instinct e să apăr zona de confort…

… apoi îmi amintesc că m-am îngrășat câteva kile, că în ultimele weekenduri am frecat menta și că luni, marți, miercuri, joi, vineri trec, de regulă, cu viteza cu care tocmai le-ai citit. Trec fără control. Fără să mă gândesc măcar la control. Dacă eu și controlul am fi două lunii, nu ne-am intersecta niciodată. I-aș face cu mâna de la distanță, cântându-i Hello from the other sideee ♫ 

– S-ar putea să ai dreptate. Da’ e în natura umană să cautăm confortul. Dac-am fi în gardă tot timpul, ar fi obositor.

– Potolește-te, că nu zice nimeni să ne comportăm ca-n armată. Poate avem nevoie de un plan.

Și uite așa, după o discuție civilizată, am luat o foaie și un pix și am încropit planul pentru următoarea săptămână. Mind, body and spirit sau – o exprimare mai puțin toffee nosed – ce băgăm la cap, ce băgăm în gură, ce dracu’ facem cu colacii de pe burtă, cum încolăcim cât mai multe informații mișto (cărți, muzică, documentare etc.) și când le împingem în creier. Rezultatul? Am ajuns să notăm ce-o să mâncăm în fiecare zi și să ne promitem că ne vom trezi cu o oră mai devreme să facem exerciții fizice.

Cred că ne-am ținut de plan în proporție de vreo 30% (nu și în ceea ce privește trezitul ăla, ferească Dumniezău). La finalul săptămânii, am putut să ne lăudăm doar cu un documentar văzut (din cele 3 pe care ni le propusesem), iar eu am citit în jur de 350 de pagini (am terminat o carte, apoi am început-o pe a doua). Not bad. Cu mâncarea am stat chiar binișor (gătește el, că dac-aș fi eu baza, am fi slăbit 5 kile în prima săptămână). În weekend am ieșit din nou să alerg (după câteva luni de pauză) și mi-am amintit cum am reușit să termin un maraton în toamnă fără pregătire. Nu, glumesc, încă nu înțeleg cum dracului l-am terminat. Rămân la părerea că am fost posedată.

Am concluzionat că tot e mai bine decât dacă nu am fi făcut ză plan. 30% din ceva tot e mai mult decât nimic (o să înrămez asta).

Ați putea crede că săptămâna asta am evoluat, că ne-am trezit la 6 dimineața luni. Doar că duminică noaptea am găsit un gândac în baie și am adormit după miezul nopții, făcând planuri stupide pentru a-l extermina când iese de după mașina de spălat. Când a sunat alarma de dimineață, am blestemat scurt și am adormit la loc instant.

De ce am spus povestea asta? Pentru că face parte din ză plan să scriu mai mult. Să scriu prostii, să scriu de dragul de a scrie, să scriu cum scriam pe la începuturile blogului.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment