Ciuleandra

Ieri dimineață, în drum spre metrou, am văzut câțiva ghiocei scoțând capul din noroi în curtea blocului. Vine primăvara. Ceee frumooos! Apoi m-am oprit. Coaie, n-am scris nimic personal pe blog anul ăsta. Rectific: coaie, eu nu mai scriu în general. Coaie, în martie fac 26 de ani și se fac 2 ani de când am scris Jurnalul și mi-am promis că e doar începutul. Nu am mai folosit cuvântul coaie atât de mult în ultimele 6 luni cât am făcut-o în paragraful ăsta și adevărul e că… nu am mai avut coaie să scriu cu sinceritate în ultimul timp.

Ce s-a întâmplat? Am ajuns ușor-ușor la concluzia tristă că Pământul rămâne pe axa lui și dacă nu scriu. Râurile nu curg invers de când n-am mai lăsat degetele să se plimbe pe tastatură. Păsările n-au picat moarte din văzduh. Un adevăr eliberator sau apăsător, depinde cum vrei să priveşti lucrurile: nimeni nu se gândeşte la tine. Sună dur, e ca o palmă grea, dar dacă stai să te gândeşti puţin, e adevărat. Nu avem cu toţii propriile drame? Nu suntem deja exasperaţi cu totul de faptul că timpul pare să nu ne ajungă? Oamenii îşi vor îndrepta atenţia asupra creaţiei tale atunci când se regăsesc în subiect, când îi intrigă, când acesta are legătură tot cu o parte din ei. Nu pentru că e creaţia TA, ci pentru că stârneşte curiozitatea LOR. Că, întâmplător, e creaţia ta, nu a altcuiva, e pe plan secund. Pentru ei nu are relevanţă dacă eşti tu sau altul cel care a creat-o. Ego-ul meu a suspinat mai adânc decât o mironosiță căreia tocmai i s-a rupt o unghiuță.

N-am mai scris deloc. Am fost o sclifosită. Nu mai înţeleg de ce i-am cerut vreodată scrisului ceva. Nu mai ştiu de ce m-am enervat pe el că nu mă caută, de ce Dumnezeului m-am bazat pe el să îmi aducă faimă. Am realizat că nu mi-a făcut niciodată promisiuni de genul ăsta. Am încetat să-l mai caut, aşteptând îmbufnată să vină el la mine, deşi nu-mi spusese niciodată că va face asta. M-am crizat că nu-mi aduce câți bani aș avea nevoie, în ciuda faptului că scrisul nu cunoaşte sensul unor hârtii cu care poţi plăti ceva, ci doar pe acela al unui ring de dans, unde dansăm fără să ne pese de nimic, iar paşii noştri lasă urme: cuvintele. M-am așezat singură la o masă și am dat frenetic din picior în ritmul muzicii, frustrată că nu mă invită să ne mișcăm împreună în lumina reflectoarelor.

Cică n-am avut inspirație și am suferit. Creativitatea noastră creşte ca iarba de pe trotuare, prin crăpăturile dintre stările noastre patologice, nu din ele. Raluco, hai nu fi preţioasă, arogantă, nepoliticoasă, antisocială, irascibiliă, cu toane, manipulatoare, iresponsabilă şi egoistă doar pentru a intra mai bine în rolul artistului damnat! Poate fi un rol seducător de sumbru şi romantic, dar hai să nu… Recunosc, am avut monologuri profunde în fața unui covor plin de păr de mâță, unui milieu de-al bunicii, unui pix drag și în preajma unei scame. Am suferit în intimitatea mea, însă a intervenit și momentul ăla crucial: mă, fată, vei continua? Dacă respingerea şi dezamăgirea cântăresc mai mult decât plăcerea de a scrie, mai bine renunţă. Apucă-te de croșetat fulare pentru pisici! Dacă nu, trage-ţi scrisul de guler şi ia-l la un nou dans.

Da, s-ar putea să am în continuare goluri în documentare şi fisuri în logică, cum am avut 6 ani jumate pe blogul ăsta. Nu cred că am știut vreo clipă ce fac. Dacă mă întrebi pe mine, nu cred că știe nimeni ce face. Tu ai idee ce dracului faci? Nu-mi răspunde dacă știi. Mulțumesc. S-ar putea să nu creez suspansul dorit, să nu fiu pe placul tuturor, să n-am cursivitate: să pară că fragmentele mele sunt legate cu bandă adezivă din aia căcănie, nici măcar transparentă! Dar o să iasă ceva. Firav, deloc estetic, spoit cu experienţe neinteresante, dar viu. Sincer.

S-a terminat muzica. Mai dansăm și-n altă zi.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

3 thoughts on “Ciuleandra

  1. Am citit in sfarsit jurnalul luna asta. Sunt antica absolventa de drept, urmaresc pagina de facebook/blogul de cativa ani si imi doream sa ajung si la jurnal.
    Am plans destul de mult, am si ras, uneori am stat impreuna in tacere. De pe la anul III am inceput sa am fantezia ca ma reintalnesc cu studenta si in alta carte (Absolventa de drept goes further?)
    Everything is copy, am invatat asta de la Nora Ephron, You tell the story, so the story doesn’t tell you.
    Mi se pare relativ potrivit si mai inteligent decat vreun indemn scornit de mintea mea.

    Multa iubire de cititoare :*

  2. Daca tot a venit primavara, scoate fulgii care zboara pe aici! :))
    In alta ordine de idei, tot speram sa apara cartea aia de care vorbeai acum ceva vreme… 😉

Leave a Comment