Anul IV

Anul IV nu poate fi descris în cuvinte.

Glumesc.

Ultimul an aduce în peisaj o combinație de panică, nostalgie și satisfacție. Deși pornești cu impresia că ai destul timp, lunile zboară și te trezești prin primăvară cu o mutră de găină beată, extrem de confuză și nu tocmai optimistă. Desigur, tot scenariul ăsta poate fi evitat cu un plan de învățat bine pus la punct încă de la începutul anului (șmecheria e să-l și respecți). Aproape nimeni nu-l respectă.

Și pentru că procedură rimează cu tortură, dreptul procesual civil trebuie tratat cu seriozitate pentru a nu avea probleme (psihice) mai târziu. Ar mai fi câteva examene care te pot aduce în pragul disperării, dar te asigur că la absolvire nimic din toate astea nu va mai conta. Serios.

E anul în care devii prieten cu toată lumea. Da, chiar și cu colega aia pițipoancă pe care ai ținut-o la distanță 3 ani. E posibil ca euforia asta generală să fie un balon de săpun care se sparge toamna următoare, dar nu neapărat. Eu încă mă înțeleg cu a mea. Anul IV e, de asemenea, perioada în care îți dai seama ce vrei să faci (sau te forțezi să îți dai seama). Și pornești în direcția respectivă. S-ajungi acolo ține doar de tine.

“Pentru omul care nu e captivat cu adevărat de căile întortocheate ale dreptului, anii de facultate sunt ca o porție mare de șnițele pe care i le pune bunica în farfurie și pe care trebuie să se forțeze să le mănânce pentru a nu o dezamăgi că nu-i plac”, spunea Roxana, o colegă de facultate.

Dragii mei, eu vă doresc s-aveți curajul să nu mai mâncați șnițele dacă nu vă plac, căci sunt atâtea feluri de mâncare. Iar dacă vă plac, s-aveți poftă toată viața!

Leave a Comment