Anul II

Anul II începe mereu cu puțină aroganță plutind în aer. Nu mai ești paralel cu limbajul juridic, poți da pe spate orice rudă care nu e familiarizată cu dreptul: “Da, mamaie, termenul de prescripție e de 3 ani, dar ăsta e ăla general, mai sunt și altele. Sunt multe de zis, înțelegi matale. Am învățat mult anul trecut. Da, e greu la drept, nu e pentru oricine”. Apoi te întreabă cineva ceva legat de împărțirea moștenirii și îți vine să-l scuipi, că n-ai ajuns încă acolo.

Pe la sfârșitul lui octombrie realizezi că e greu să te reintegrezi în peisaj. Nu zic de treptele pe care stai la bârfă cu grupul tău de prieteni (da, în anul II prieteniile s-au consolidat). Mă refer la peisajul ăla cu cărţi groase, presărat cu momente în care simţi că-ţi moare creierul şi se face musaca dacă nu primeşti pauză între cele 2 ore ale cursului. Şi uneori nu primeşti pauză. Realele și obligațiile îți mănâncă zilele (și nopțile), penalul nu e deloc cum te așteptai, că deh, e partea generală. O tentativă de “penal adevărat, din ăla cu viol, tâlhărie și omor”. Mai ai de așteptat până la partea specială. Și multe de îndurat.

La sfârșitul primului an ți-ai promis că te pui serios cu burta pe carte. Ai fost boboc, ai avut o scuză, de-acu’ nu mai merge. Băi, și nu știu cum se face, dar lunile zboară și vin examenele. Vin pe …cai…cu săbii, topoare şi miros de ceapă cu brânză şi cadavre, ca ştirile de la ora 5. Și e măcel. Și iar îți faci promisiuni, apoi te ameninți singur, începi să crezi că nu te duce capul și ajungi în punctul ăla în care îți dai seama că diferențele dintre studenți sunt mari. Se știe deja care-s cei mai buni și vrei să fii și tu acolo. Partea bună e că încă ai timp.

Lăsând tonul apocaliptic deoparte, e încă devreme, dar nu pierde din vedere că timpul zboară și e nasol să te trezești în anul III la contracte că n-ai noțiunile de bază. Mai ales dacă faci cu Dincă. În plus, o să vrei note măricele ca să prinzi o practică mișto, eventual plătită.

Dacă găsești un echilibru, e timp și pentru băute, seriale și frecat menta.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment