Să țintim spre excelență, copii!

Am fost întrebată de câteva ori pe 12 septembrie dacă a treia oară a fost cu noroc, cu referire la admiterea în avocatură. Ce-i drept, mă simt norocoasă, dar asta pentru că n-am susținut examenul. *râsete forțate pe fundal*

M-am gândit mult ce să vă scriu. Perspectiva mea asupra examenului (și nu numai) s-a schimbat de la un an la altul. Primul a fost ca o palmă, recunosc. Nu m-am smiorcăit însă prea mult. Eh, ba da, un pic… mai mult. Am fost totuși convinsă că a doua oară o să-i trag un șut examenului unde-l doare cel mai tare, că o să demonstrez că pot și eu să trec pragurile. Mama lor de praguri… Am demonstrat fix pix. Atunci m-am oprit și m-am întrebat dacă asta e cu adevărat ce-mi doresc, dacă mă văd totuși în avocatură. Nu e ușor să fii sincer cu tine însuți. Răspunsul meu a fost “nu”, iar al altora a fost “da”. Și ambele sunt corecte. Pentru că nu suntem toți la fel și, în consecință, nici drumurile noastre nu pot fi aceleași.

Dragii mei, știu că n-aveți chef să vă mai spună încă o persoană că sunteți tineri, sănătoși și c-aveți toată viața înainte, dar opriți-vă și voi o clipă și gândiți-vă: e problema de acum temporară? Este. Există soluții? Există. Se anunță vreo apocalipsă cu veverițe posedate prea curând ca să aveți un motiv întemeiat să nu vă mai pese de nimic? Nu.

Alida scria pe blogul ei la un moment dat că nu mai poate să asculte oamenii cum se plâng de lucruri atât de neînsemnate precum examenele. Mi-am recitit mai devreme toate conversațiile cu Alida. O persoană caldă, optimistă, ambițioasă. Vestea că azi a încetat din viață m-a lovit ca o cărămidă. Cu doar un an în urmă, fără să ne cunoaștem personal, mi-a trimis o poză cu Jurnalul meu, pe care-l luase cu ea în Franța. Vedeți voi, eu n-am fost niciodată în Paris, dar Jurnalul meu a stat lângă Mona Lisa. Datorită Alidei. Îmi amintesc c-am plâns când am văzut poza. Mi-am dat seama că această cărticică a ajuns exact la cine trebuie.

12112156_1485720655064601_5499014626880935647_n

Pentru noi, mâine e o nouă zi. Hai să n-o irosim mințindu-ne sau plângându-ne de milă. Indiferent ce drum alegem, să țintim spre excelență, copii! 🙂

Puteți citi AICI interviul meu cu Alida, din 2015.

“Mi-am dat seama atunci că în viață există lucruri mult mai prețioase decât o diplomă importantă sau o carieră strălucitoare. Nu diploma de la drept s-a dus să doneze sânge pentru mine, ci prietenii care mă voiau în continuare în viață. Tot ei au fost cei care veneau zilnic la mine la spital cu tot felul de bunătăți și își petreceau timpul cu mine, făcându-mă să râd și să uit de cateterul prin care îmi curgea chimioterapia.

Cea mai importantă lecție : nimic nu ține locul familiei, părinților iubitori care au facut tot pentru ca tu să ai doar șansa de a rămâne în viață și un prieten adevărat care te iubește și rămâne lângă tine chiar dacă nu mai ai păr și cântărești 40 de kilograme. Ei mi-au deschis ochii și m-au făcut să înțeleg că adevărata valoare a unui om este în interior, ține de frumusețea sufletului, nu de exteriorul care este schimbător.”

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment