Guest post – fără titlu

Prefer să încep fără titlu, „cum am reușit să o dau de gard a 2-a oară” nu mi se pare captivant…

Mă aflu într-o cameră de hotel, în concediu, pe care am avut inspirația să îl programez înainte de barou (lumea zice că a fost o idee bună, însă eu nu ma pot decide…). Când toată lumea e la ștrand, eu stau într-o cameră de hotel și scriu, pentru că apăsarea e mult prea grea. Nu știu dacă mi-am dorit foarte mult profesia asta vreodată, nici dacă aș fi fost un avocat bun sau unul mediocru, dar simt că mă apasă, iar locurile agitate pentru mine acum nu sunt o soluție.

1. Înainte de barou

Mi-am petrecut ultimii doi ani, făcând practică (lucrând mare parte, în regim benevol) într-o firma de avocatură. Acolo se afla și postul la care am dat cu piciorul, după câteva grile lipsă la încercarea numărul 2. Uitându-mă înapoi, despre ultimii doi ani din viață nu pot vorbi decât de bine. Nu pot să spun că mi-a fost ușor (când mergi de dimineață la birou și te prinde ora 20:30 la master, nu te simți cel mai revigorat om din lume, nici cel mai productiv), însă am învățat foarte multe lucruri. Și nu mă refer doar din punct de vedere profesional. Probabil în 3 luni, cu program full time, aș fi ajuns la nivelul meu prezent. Însă, toate faptele petrecute acolo au avut impact asupra mea și au creat, bucățică cu bucățică, ceea ce sunt eu astăzi.

Viața e frumoasă dacă o înțelegi și dacă știi să te bucuri de ea, însă nu e ușoară. Nici pe departe, însă lucrurile câștigate din greu aduc satisfacție de n ori mai mare decât cele care îți vin pe tavă.

Revenind la anii mei de practică, acolo am devenit multifuncțională. Am învățat și reușit multe lucruri…am învățat să fotocopiez la un nivel profi, încât la orice interviu pentru un asemenea job, aș ridica ștafeta concurenței. Am reușit să fac maratoane în jumățăți de oră, uneori pe tocuri sau ploaie (pentru că la 12:30 se închide registratura). Am învățat că o zi agitată, în care ai 2-3 sarcini toate cu deadline, cel mai probabil o să se transforme într-una cu vreo 5, de multe ori primite de la persoane diferite.

Dintre toate, cred că cel mai greu se gestionează situația de învățăcel. Când vezi că în jurul tău, prietenii tăi câștigă demult pe piața muncii și tu știi că mai ai mult până acolo. Asta e partea urâtă în avocatură, începuturile sunt grele. Nu neapărat total incorecte, deoarece sunt convinsă că oamenii din jurul meu aveau mulți ani de muncă în spate. Îmi aduc aminte că înainte de sarbători, am fost rugată să aștept puțin până să plec acasă. Era perioada salariilor, pentru toată firma, iar mintea mea obosită nu se putea gândi decât dacă o să primească ceva în schimbul muncii depuse. Pe atunci, eram ocupată cu o întâmpinare care avea termen imediat după sarbători, însă preocuparea principală a tărtăcuței mele era cu ce voi merge acasă la finalul zilei. După o lungă și infernală așteptare, așa, de vreo maxim 2 ore, a venit momentul cel mare:

„- Da..m-ați chemat.

 – Bineînțeles, cum puteai să pleci acasă fără să treci pe la mine? (deja pulsul crescuse, iar ochii mei vedeau dolarii mai ceva ca Tom și Jerry)

 – Vă ascult…

 – Voiam să te felicit neapărat pentru sărbători..să fii sănătoasă, cu putere de muncă și să ai succes în Noul An. Sărbători fericite, draga mea!” – pentru 2 secunde am rămas blocată. Am plecat din birou cu ambii obraji pupați și cu buzunarele goale…

A nu se înțelege că am avut doar de pierdut. Poate nu fiecare zi mi-a adus satisfacție, sau nu pe moment, însă nu a existat o zi în care să nu învăț ceva. Nu știu dacă o să ajung să practic profesia, nu știu dacă mai vreau să încerc, dar, spre deosebire de unii dintre colegii mei care au ales varianta simplă, eu am avut prilejul de a mă dezvolta alături de profesioniști.

Pentru cei aflați în băncile facultății, sfatul meu e să faceți practică…multă, peste tot, unde aveți ocazia. O să luați șuturi în fund sau o să vă simțiți copleșiți de oboseală, însă stând acasă nu rezolvați nimic. Și, să fim serioși, nu spuneți că nu aveți timp suficient de învățat, că pe asta eu nu o cred.

2. După Barou…(cu B mare, pentru că a fost grav)

Am menționat că toamna asta am susținut examenul pentru a 2-a oară. Prima dată, am mers la examen nepregătită din toate punctele de vedere. Subconștientul meu își dorea încă să prindă fluturi, nu să se joace de-a oamenii mari, așa că am dat-o de gard. Surpriza a fost la întalnirea mea cu gardul numărul 2. De data asta am învățat, m-am focalizat o bună perioadă doar pe acest examen, iar totul s-a terminat cu doar 8 grile peste anul precedent, la câțiva pași distanță de 70. Am decis să nu mă mai plâng de factori externi… au existat, însă factorul surpriză la acest examen l-aș încadra undeva în jurul a max. 10% (ca diferențe față de subiectul din anii trecuți, grile interpretabile, dificultatea unor materii). Pentru fiecare, depinde cât de mult s-a bazat pe acel 10%. 90% din problemă am fost eu. Când am decis să mă apuc serios de învățat, epuizarea completă din ultimele 5-6 săptămâni, completată de maxim cele 4-5 ore de somn în care mi se părea că mă odihnesc formidabil, sau ultima zi înainte de examen, când mintea mea nu dorea decât să mai revadă încă o dată, schițele la procedura civilă.

Mi-aș dori să scriu și o parte a III-a, însă ea nu există momentan… M-am trezit că am 24 de ani și habar nu am ce o să fac cu viața mea. Mulți m-au întrebat dacă o să mai încerc la barou, sincer habar nu am. Momentan, nu mă împac deloc cu „realizarea” mea din toamnă, iar un lucru cert e că nu îmi permit să nu am venit propriu și anul acesta. Tot ce vreau e să citesc. Mi-am achiziționat din vacanță deja o sacoșă de „suveniruri” (am căutat toată dimineața o librărie) și poate până la finalul concediului o să părăsesc și eu camera de hotel…

Comentariul Ralucăi: M-am trezit azi cu un mesaj de la o fată care tocmai a picat a doua oară examenul. Mi-a trimis un document cu textul de mai sus, pentru că știa că anul trecut am avut o serie de guest post-uri în aceeași perioadă și m-a rugat să îi păstrez anonimatul. A urmat o conversație destul de lungă. Am asigurat-o că nu e singura care se simte așa, că totul e temporar și că de acum începe un proces de autocunoaștere dificil, dar frumos. O să fie bine.

Sursa foto: pablo.buffer.com

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

One thought on “Guest post – fără titlu

Leave a Comment