Studenți la drept

Astăzi, la 7:40, mă aflam deja în fața treptelor facultății. So we meet again… Scările astea au asistat la atâtea conversații jenante din trecutul nostru, au primit resemnate tone de lacrimi care s-au sinucis aruncându-se în gol de pe obrajii noștri, ne-au văzut crescând, umblând în căutarea unui sens, chiulind uneori și râzând. Ne-au ajutat să socializăm. Au acceptat să fie călcate în picioare, afumate și arse. Ideea e că am urcat treptele astea de mii de ori și tot am un gol în stomac când revin. Mă rog, de dimineață chiar îmi era foame, poate de-asta.

12842466_1107559955952095_219558040_o

Bun, să bag nostalgia-n sertar și să vă povestesc de ce m-am întors la facultate. Pe scurt: mi-am dat seama că eu mi-am spus povestea. Șase ani am scris despre studenție și ce urmează după ea. Mai bine zis, ce a urmat pentru mine. Am subliniat mereu că suntem diferiți și știu că unii s-au regăsit în ce-am povestit, alții nu. E normal să fie așa. Mă gândeam într-o zi de unde a venit nevoia asta a mea de a împărtăși chestii personale cu oameni pe care nu-i cunosc. Cred că, printre alte motive, a fost un fel de a socializa. Mie îmi e mult mai ușor să scriu decât să privesc o persoană în ochi și să-i vorbesc. Nu am făcut un blog pentru că povestea mea e mai interesantă (să fim serioși, chiar nu e), ci pentru că așa am știut eu să ajung la voi.

De fapt, despre asta voiam să vorbesc. Am decis să fac un experiment și să adopt o altă abordare: să aflu poveștile voastre, de data asta, direct de la sursă. Pentru asta, azi am oprit diverse persoane pe trepte pentru un proiect fotografic de genul Humans of New York, dar adaptat (doar cu studenții de la drept). A fost genial. După 3 refuzuri consecutive, m-am dus să-mi iau ceva de mâncare, că îmi scăzuse glicemia. Și entuziasmul. Și atunci ce pisici a fost genial? La magazin mi-am mai încercat norocul cu două fete. De data asta, primul succes. Mi-am dat seama că dacă ar fi venit la mine în anul I o dubioasă care să vrea să îmi facă poze și să-mi pună întrebări, cel mai probabil aș fi zis pas. Până la finalul pauzei de la ora 9, am cunoscut câteva persoane foarte deschise și am tras concluzia că experimentul a fost un succes. Nu doar pentru că am obținut poveștile. Am învățat și eu câteva lucruri azi. Despre stabilirea unei legături, adaptare, încredere, emoție, zâmbete care nu sunt emoticonuri.

Veți găsi periodic pe pagină pozele lor, împreună cu răspunsuri la întrebările adresate. Îmi doresc mult să mă întorc și săptămâna viitoare, poate într-o altă zi. Oricine își dorește să facă parte din proiect, mă poate contacta printr-un mesaj privat.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

2 thoughts on “Studenți la drept

  1. Trebuie să recunosc, atunci când am văzut expresia “e normal să fie aşa”, nu m-am putut abţine să nu o înlocuiesc cu “E logic să fie aşa”, expresia preferată a prof. Buglea.
    Looking forward to the results of your experiment~

Leave a Comment