Toate la timpul lor. Sau nu

În seara asta am ajuns acasă pe la 18:30, mi-am aruncat cheile pe masă, m-am descălțat, am dat o tură prin bucătărie și am dus telefonul la ureche, convinsă că urmează una dintre conversațiile obișnuite cu ai mei: ce mai faci?, ce-ai mâncat?, cum e vremea?.

Contrar așteptărilor, după prima întrebare, lucrurile au luat o altă întorsătură.

– Azi am fost în vizita la bunică-ta și ne-a întrebat, printre altele, când ai de gând să te măriți.

ac1021f969366390e8ef55d23346f910

– Eh, n-are ce face, râd eu.

– De ce râzi? E o întrebare firească pentru vârsta pe care o ai.

– Huh? N-am nici 25 de ani.

– Faci 25 luna viitoare, Raluca.

– Păi și eu ce-am zis? Încă n-am.

Încep să mă foiesc. Aștept cu nerăbdare să mă întrebe ce-am mâncat azi și cum e vremea.

– A zis că ar trebui să te gândești ce faci cu băiatul ăsta al tău, să nu vă mai încurcați unul pe celălalt dacă n-aveți de gând să rămâneți împreună.

– Dar avem de gând să rămânem împreună.

– Dar nici măcar nu locuiți împreună!

– Dar nu vrem să locuim împreună deocamdată.

– Eee! Sunteți de patru ani împreună, cât să și aștepți?

54535166

– Până acum n-am auzit din partea voastră decât vezi-ți de treabă, de școală, de carieră. Ce semeni, aia culegi.

– Nuu, că nu noi punem presiune pe tine. Zice și bunică-ta așa, nah.

Liniște.

– Și bunicul tău. Ne-a întrebat data trecută când am mers pe la el de ce nu-ți găsești și tu un băiat.

– Serios? Nu știe că sunt cu cineva… de patru ani? Chiar n-am menționat niciodată asta?

– Noi nu i-am zis, ce-ai? Știi că are probleme cu inima. Ar fi o lovitură pentru el să afle că ești de atâta timp cu cineva și n-ai de gând să faci următorul pas. Până la urmă, ăsta e cursul vieții. Așa e normal.

– O…k. Azi a fost cam urâtă vremea, încerc eu disperată.

– Da, și pe aici. Mâine e joi. Doamne, cum trece timpul! Zilele, săptămânile, anii…

– Nu am de gând să mă mărit prea curând, le-o tai eu scurt.

– Dar de ce?

– Mă, voi ce vreți?

– Nu contează ce vrem noi, contează ce vrei tu, dar să nu te plângi mai târziu că nu ți-am zis.

– Că nu mi-ați zis ce?

– Că toate trebuie făcute la timpul lor.

– OMLETĂ! AM MÂNCAT OMLETĂ AZI!

După ce am închis telefonul, am privit în gol câteva minute. What the fuck just happened? Pisica a venit să se frece de picioarele mele. Dap, am colege de liceu care au copii, iar eu locuiesc singură de cinci ani, am o pisică și inventez personaje în timpul liber. Sunt pe drumul cel bun.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

6 thoughts on “Toate la timpul lor. Sau nu

  1. OMG!! :))))) Chiar stiu cum sta treaba, numai ca la mine vin intrebarile de la rubedenii sau prieteni :)))) tata mai da cate un hint colo, unu dincolo ca nu vrea nepoti cand n-o mai putea sa mearga, dar atat 😀 mama e singura care-mi zice sa am rabdare, ca viata e lunga si maritatul nu e miere pe paine :))))

  2. eu am 26 ani, daca ma plimb prin comuna pe la bunica-mea, cred ca se uita toata lumea la mine
    cu regret, gen ‘saraca, nu o mai ia nimeni’. Si sa vezi, acum cateva saptamani am vazut la tv, cred ca la “Schimb de
    mame” pe una care la 27 ani fusese nush cat la munca prin spania si si-a facut o casa mare, era casatorita a doua oara si avea 3 copii :))). I-am zis asta lu’ mama, cica “Si? Ce ti se pare asa, ce te miri?” :))

  3. I fell ur pain! Le intrec pe toate ai mei parinti..they out-smarted me! De fiecare data cand aduc in discutie chestiuni de genu maritis, le zic una, alta. La urmatoarea discutie ii intreb: a”i probe scrise sa dovedeasca faptul ca eu am spus asta? Si nu! Mama nu ‘se pune’ ca martor.”:)) Eh, tata m-a pus sa semnez un contract ca pana in 2017 va avea nepoti:)) ..inca stau sa ma gandesc daca ii voi explica cum sta treba cu dolul sau daca sa-mi iau inca un patruped, sa-l numesc Gigel si sa il prezint drept nepot..:)

Leave a Comment