Khaleesi

Iubesc animalele de când mă știu, însă ai mei n-au vrut să audă de căței și pisici la bloc. Desigur, ca orice copil naiv, am crezut că am reușit să păcălesc sistemul. Aduceam câte o pisică acasă când ei erau plecați la muncă. O spălam, îi dădeam să mănânce și o lăsam să se tolănească în pat. Evident că s-au prins și ai mei într-un final de unde veneau purecii.
Pe la 8 ani mi s-a pus pata pe un pui de găină respins de mă-sa. Era negru și extrem de prietenos. Când am văzut cum se ținea după bunică-mea oriunde mergea, am zis că vreau să-l iau acasă, la apartament. Eu nu i-aș face moftul ăsta viitorului meu copil, dar faptul că nu sunt părinte probabil mă face să vorbesc aiurea. Ai mei au cedat insistențelor mele și l-au adus acasă pentru o săptămână cică. A stat mai mult. Îmi făceam temele cu el, mâncam cu el, alergam împreună prin casă. Era ceva incredibil. Îl botezasem Cîrjan Pufi Piu. Până la urmă, după ce mi-au spus ai mei o poveste frumoasă despre cum i-au găsit o familie iubitoare, am acceptat să-l ducem la țară, cu promisiunea că va muri de bătrânețe (era găină).
Când am împlinit 17 ani, cea mai bună prietenă a mea m-a dus în mall, la un suc. A venit cu o cutie acoperită. Cadoul. Un acvariu în care alerga vesel un hamster. Oh, shit. Amenințări de la tata că dacă-i aduc șobolani în casă, îi aruncă-n wc și trage apa. A urmat acordul lui să aduc hamsterul acasă, cu condiția să-i găsesc urgent alt stăpân, pentru că după câteva zile să-l surprind vorbind cu “șobolanul”. Inț a rămas în familie până a murit de bătrânețe.
În București, în primul an de facultate, am stat într-o garsonieră cu Alexandra. Ea a vrut să ne luăm iepure. Am zis nu. A vrut pisică. Am zis nu. În final ne-am luat 2 plante, care au murit pentru că fiecare credea că le udă cealaltă. Mi-am promis că o să-mi iau un animal doar când o să fiu în stare să am grijă de el. De câteva săptămâni am simțit că a venit momentul. Vreau să-mi iau pisică, le-am zis tuturor, fără ca nimeni să mă creadă, pentru că spun asta de câțiva ani.
Am exclus din start ideea de a cumpăra o pisică de rasă, având în vedere că nu-mi pasă prea mult cum arată. De ce să nu salvez una abandonată? Ca toată lumea, am fost tentată să iau un pui, dar mi-am dat seama că ăștia se dau ca pâinea caldă. După câteva tentative eșuate, am ajuns la concluzia că e mai ușor să adopți un copil, decât un pui de mâță.
Am decis să amân adopția, daaar…am dat peste acest anunț.
Nu e pui, e femelă (deși hotărâsem să iau motan) și se uită strâmb. Oook. Am încercat să ignor anunțul, repetându-mi că ar trebui să mai aștept, că e o responsabilitate de care nu am nevoie bla bla, dar m-a pocnit o milă combinată cu simpatie pentru sufletul ăsta, așa că am dat mail și câteva zile mai târziu am adus-o acasă. Adică aseară.
Pe drum spre casă am început să mă simt ca o mamă paranoică. Oare o să mă iubească? Dacă n-o să-i pot oferi ce e mai bun? Trebuia să mai aștept? Da’ de unde! După ce a inspectat noua casă, pisica s-a urcat în pat și a început să toarcă precum o drujbă. Se ține după mine prin casă mai ceva decât puiul ăla de găină și nu doarme decât dacă stă PE MINE, motiv pentru care azi-noapte am dormit 3 ore. Dar a meritat.
De dimineață am plecat zombie spre birou și m-am întrebat toată ziua dacă donșoara Khaleesi (mother of no dragons, că-i sterilizată) dă foc casei sau îmi face franjuri canapeaua. Din fericire, când am ajuns înapoi – liniște și pace. Totul intact.

Concluzia e că momentan sunt foarte fericită că am făcut alegerea asta. E cea mai afectuoasă pisică pe care am întâlnit-o și pare că ține să-mi mulțumească prin ore întregi de tors pentru că am salvat-o. Oficial sunt posesoare de animal, cu memoria telefonului plină pe jumătate din cauza sutelor de poze făcute într-o singură zi. Yupee!

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

5 thoughts on “Khaleesi

  1. Ce ma bucur ca ai adoptat-o ! :X E foarte frumoasa pisi 😀 E adevarat ca un animal vine cu multa responsabilitate, ca un copil. O sa te gandesti de multe ori daca stai pana tarziu in oras, ca e pisi singura acasa si o sa vrei sa te intorci la ea ca o mama responsabila etc Dar bucuria pe care ti-o va aduce in inima o sa merite tot. 🙂

  2. Bravo,Raluca! Si eu am un catel. Sunt niste suflete minunate. Sa te bucuri de ea si sa va iubiti mult timp de acum incolo. ?

Leave a Comment