Viața după rezultate

S-au afișat rezultatele. E oficial, nu mai există o rundă de contestații salvatoare la barem, anul trecut s-au respins toate contestațiile la punctaj, așa că numărul ăla de grile din dreptul numelui nostru e cel mai probabil cel final. Din fericire pentru unii, din nefericire pentru alții. Știu că probabil ați auzit deja de 100 de ori săptămâna asta încurajări precum “viața merge înainte”, “ai toată viața înainte”, “o să fie bine”, “așa a fost să fie”, dar dacă ești printre cei cărora le lipsea o singură grilă pentru a deveni avocați, probabil simți nevoia de a-i lovi pe toți. Cu o bâtă de baseball. În cap. Da, chiar dacă e posibil ca fapta să se încadreze la tentativă la omor din cauza intensității loviturilor și a zonei vizate.

Recunosc că eu n-am stat cu sufletul la gură, că n-am avut 9 la procedură, ci am fost suficient de departe încât să mă deconectez de la tot ce-nseamnă examenul de admitere în profesia de avocat. Săptămâna asta m-am uitat la filme, am citit cărți fără legătură cu dreptul și am petrecut câteva zile la țară, unde aerul de munte mă face să dorm ca un bebeluș și să mănânc ca vaca. Am avut suficient de mult timp la dispoziție pentru a mă gândi ce-o să fac cu viața mea, iar acum am răspunsuri civilizate la întrebările referitoare la viitorul meu, spre deosebire de prima zi după examen, când am fost destul de agresivă cu cei care s-au grăbit să mă interogheze. Pare rău. Ok, sincer, de fapt nu-mi pare.
M-am speriat când m-am trezit de dimineață și am văzut news feed-ul plin de “cutare became a lawyer”, salutări de la câte un confrate pentru ceilalți confrați, mulțumiri parcă scoase din speechurile de la mari decernări de premii și poze cu avocado (avocat în franceză – that’s actually a good one). Primul meu gând a fost că toată lista mea de prieteni a trecut examenul, iar eu sunt soră cu prostia, nu confrate cu avocații. Îmi jurasem oricum în urmă cu un an că, în cazul în care aș fi trecut examenul, n-aș fi postat ceva legat de confraternitate. Nu știu de ce aveam impresia că vor fi mai puțini admiși, însă analizând la rece subiectele, singura problemă era legată de dificultatea subiectelor de la procedură civilă, care nu erau totuși imposibile, așa că numărul e justificat. Și-acum, lăsând deoparte glumele, mă bucur sincer pentru cei care au promovat și le doresc mult, mult succes! Desigur, ar fi multe de scris despre examenul ăsta, cum ar fi de exemplu faptul că unul care a luat examenul cu 70 nu e neapărat mai pregătit pentru a fi avocat decât unul picat cu 83 de puncte în total și 9 la procedură civilă, dar s-o lăsăm așa deocamdată.
În ceea ce mă privește, am luat recent o decizie importantă: să fac ce-mi place. Aveam de ales între a rămâne pe postul de consilier juridic la firma la care am lucrat timp de 6 luni și a accepta o ofertă de a lucra la editura Solomon. Mi-am dat seama că e o editură faină de când m-au ajutat să-mi scot cartea, însă nu mă gândeam că o să ajung în echipa lor. Nu regret că am învățat toată vara pentru examenul ăsta, pentru că dacă n-aș fi făcut-o, m-aș fi întrebat toată viața dacă aș fi reușit să intru. Nu mai regret nici că n-am intrat, deși am spus că aș fi preferat să mă conving singură dacă era locul meu în avocatură. Uneori, trebuie să ți se închidă o ușă-n nas ca să o vezi pe aia care te duce unde trebuie… sau ceva de genu’ :D. Sunt extrem de entuziasmată de job-ul ăsta și, fără a suferi de sindromul vulpii care nu ajunge la struguri, chiar simt că în momentul de față am mai multe de oferit într-o editură decât într-o firmă de avocatură.

Așadar, rămân în sfera scrisului, rămân aproape de studenți prin cărțile pe care le vom scoate, o să învăț o grămadă de lucruri noi și voi avea timp să mă ocup în continuare de blog (pe care trebuie să-l regândim, așa că aștept sugestii). Ceea ce vreau să spun e că lucrurile se așază pentru fiecare. Uneori, ceea ce ne dorim nu e neapărat cel mai bun lucru pentru noi, așa că Universul are grijă să ne împingă spre drumul nostru.

One thought on “Viața după rezultate

Leave a Comment