Ce n-am apucat să spun

Astăzi am fost invitată de ASD la un eveniment super fain, să le vorbesc bobocilor despre studenție. Deși am preferat întotdeauna să mă exprim în scris, mi-a plăcut foarte mult postura de speaker. Evident că am avut emoții și-mi făcusem toate scenariile posibile în legătură cu ce-ar putea merge prost, dar imediat după ce m-am așezat la catedră și am început să vorbesc, mi-am dat seama că nu e așa rău.

Da, e puțin ciudat să ai câteva sute de priviri ațintite asupra ta și nu e ușor să faci niște studenți să fie atenți la tine după ce au ascultat deja vreo 3-4 ore de discursuri, dar am vorbit cu multă sinceritate și am inserat din când în când câte o glumiță pregătită de acasă. Bineînțeles că s-a râs mai mult la cele spontane, spre surprinderea mea. Mi-a plăcut atât de mult încât nu m-am încadrat în jumătatea de oră alocată, așa că am scurtat finalul și am aruncat un exemplar al cărții mele în public, deși îmi propusesem să-l dau cuiva în urma unei sesiuni de Q&A. O să las aici ceea ce nu am apucat să spun.
În legătură cu sfatul nr. 5, distrați-vă, știu că mulți dintre voi nu aveți cine știe ce posibilități financiare. Nici eu nu provin dintr-o familie înstărită. Părinții mei nu au studii juridice, nici măcar nu au absolvit o facultate, așa că au făcut sacrificii să-mi ofere mie un trai mai mult decât decent. Ceea ce voiam să vă spun e că nu aveți nevoie de mulți bani ca să vă distrați. Îmi amintesc că-n anul I am plecat la mare cu prietenii mei fără bani de cazare, am dormit pe plajă (ce-i drept, am înghețat ca dracu’) și am mâncat cel mai ieftin parizer din Univers. Detalii aici. N-aveți nevoie decât de niște prieteni care știu să se distreze în orice condiții.

Dragi boboci, după cum ați observat, nu v-am dat vreo rețetă a succesului. N-o are nimeni. Voi vă cunoașteți cel mai bine și știți ce contează cel mai mult pentru voi. Dacă mi-ar fi zis cineva acum câțiva ani că banii nu aduc fericirea, aș fi râs și aș fi zis că e sărac. Azi chiar apreciez din ce în ce mai mult oamenii care au curajul să facă ceea ce-și doresc.

În legătură cu alegerea profesiei, ar fi foarte ușor dacă am putea pune mâna pe telefon, să-l sunăm pe Dumnezeu și să-l întrebăm Alo, Doamne, poți să-mi zici și mie care e menirea mea pe Pământ? Ce aș putea să fac cel mai bine? Să știu să nu mai pierd timpul căutând.  Pe lângă faptul că e o aberație, chiar dacă am putea să dam acest telefon, ar suna tot timpul ocupat, pentru că toată lumea ar vrea să știe. Poate nu întâmplător trebuie să trecem prin niște experiențe pentru a afla ce ni se potrivește. Din cateogoria acestor experiențe face parte, de ce nu, și facultatea de drept.
P.S. Nu uitați să-i răspundeți frumos persoanei creepy care vă întreabă unde locuiți. Hehe!

One thought on “Ce n-am apucat să spun

Leave a Comment