“Sigur l-am picat p-ăsta”

De câte ori ai zis asta după un examen și nu s-a întâmplat? Sau, mai rău, de câte ori i-ai auzit pe alții spunând-o, pentru ca apoi să descoperi că, după ce s-a pogorât Duhul Sfânt sub forma unui porumbel de un alb imaculat și i-a zâmbit de la geam corectorului, au luat o notă mare?
Știu, după un examen greu la ale cărui subiecte te-ai uitat ca vițelul la poarta nouă, e greu să îți dai seama cum vei fi punctat. Dacă mai primești și un barem și ți se pare că jumătățile de punct adunate nu se transformă-ntr-un 5, e clar. Stomacul ți se strânge și auzi deja foșnetul frunzelor din septembrie, care te acompaniază în timp ce scrii la examenul din sesiunea de restanțe. În loc să fii stăpân pe situație, relizezi că panica face pe Dominatrix cu tine. Ce e de făcut?
1. Dă-ți o palmă
Ok, sau nu. Respiră. Sigur nu e atât de rău pe cât ai impresia că e. Iar dacă într-adevăr e, oricum nu mai poți face nimic în privința asta. Și, vorba aia, nu plânge pentru ceva ce încă nu s-a întâmplat. Poți să bocești când vezi nota 4 afișată alb pe negru. Glumesc, n-ai timp de plâns, Ești la Drept!
2. Nu vorbi cu nimeni după examen
 
Întodeauna se vor găsi unii mai deștepți decât tine, care să-ți trântească în față ditamai explicația la speță. Poate nu are niciun sens, dar o expun atât de frumos și convingător încât pare că are, iar încrederea în tine va primi un glonte în cap cu fiecare grilă pe care constați că ai greșit-o. Nu zic să o iei la fugă când îți vezi colegii venind spre tine, cu intenția de a te întreba ce ai făcut. Poți să fii ciudat și doar răspunzând calm: “nu vreau să vorbesc despre examen”.
3. Găsește altceva de făcut
 
Bun. Probabil ai dat-o în bară. Asta e. Nu te poți întoarce în timp să schimbi răspunsurile, așa că cel mai bun lucru pe care-l ai la îndemână e să mergi înainte. Du-te acasă, fă un duș, cântă Wrecking ball în duș, uită-te la un episod din serialul tău preferat, fă-ți o cafea și apucă-te de învățat pentru următorul examen.
 
 

2 thoughts on ““Sigur l-am picat p-ăsta”

Leave a Comment