Susţinerea lucrării de licenţă

Lucrarea de licenţă se hrăneşte cu timp, cărţi şi răbdare. Îmi amintesc că mi-am propus să o scriu în vacanţa de vară dinaintea anului IV, însă sezonul brazilor împodobiţi de mama lui Fuego m-a prins fără să fi scris un rând.
Deşi am fost avertizaţi cu toţii în octombrie că anul IV zboară, 2014 ne-a surprins cu o ciornă rahitică a lucrării de licenţă şi citind cu viteza melcului civilul de anul I, însă cu certitudinea că până la sfârşitul lui martie vom avea cunoştinţele lui Marian Nicolae. Desigur, în aprilie, având deja scrisă o lucrare de licenţă stufoasă, am fi putut chiar să scriem un tratat despre decădere în pauzele de la învăţat. Vise, maică…pe la mijlocul lui aprilie încă scriam cu spor la licenţă, gândindu-mă cu groază că-n mai avea să înceapă sesiunea. 
Am terminat-o înainte de examenul la criminalistică, iar sentimentul ăla pe care-l ai imediat după ce i-o trimiţi profesorului coordonator este …
Partea cea mai grea e s-o scrii, că prezentarea e doar o formalitate. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e să iei 9. Cel puţin asta am crezut până miercurea trecută, când am auzit că unii au picat. La penal – partea generală, la care am făcut eu, n-a fost cazul. Eu am avut noroc de o profă super ok (doamna Lavinia Lefterache), care ne-a chemat pe toţi cu două zile înainte de susţinere ca să ne dea sfaturi despre cum trebuie să ne prezentăm. Desigur, nu se aplică pentru toată lumea, având în vedere că cerinţele diferă de la o comisie la alta. Nouă ni s-a spus că ideal ar fi să pregătim o prezentare de vreo 10 minute, scrisă la calculator, pe care s-o avem în faţă pentru cazul în care ne pierdem. 
Pe scurt:
– tema
– structura lucrării
– de ce am ales subiectul
– prezentare detaliată a unui aspect din lucrare
Ni s-a spus că de regulă se adresează şi întrebări, însă nimic din afara lucrării. Am mai primit sfaturi cu privire la vestimentaţie şi postură, lucruri pe care ai crede că le respectă toată lumea, dar în ziua susţinerii observi că nu. În fine, fiecare se prezintă aşa cum vrea să fie perceput. Mi-a mai rămas în minte o povestioară pe care profa ne-a spus-o zâmbind, legată de profesorul Deak, care era foarte afectat atunci când studenţii lui nu înţelegeau ceva. Cică unul dintre ei i-a vorbit la susţinere despre fraţii Constantin, în loc de fraţii consangvini, iar Deak a povestit tuturor întâmplarea, spunând “să vă zic ce mi s-a întâmplat…”. Considera că e vina lui că n-a înţeles studentul. Foarte frumos.
Miercuri dimineaţa aşteptam cu toţii pe hol. Nu am avut emoţii decât atunci când am fost strigată să intru în sală. Am aruncat un bună ziua hotărât, iar Cioclei a început să vorbească chiar înainte de a apuca să mă aşez pe scaun:
– Tema!
– Legitima apărare…
– Prezintă-ţi lucrarea!
– Lucrarea mea este structurată în 3 capitole. În primul am tratat blablablabla
Nu l-am lăsat să mă întrerupă, ţinând neapărat să menţionez şi de ce am ales legitima apărare, deşi nu cred că m-ar fi întrebat. Avea genul ăla de privire care trece ca un cuţit prin sufletul tău. Mecanismul meu de apărare a constat într-o logoree, ajungând la un moment dat chiar să le dau un citat din Ovidius, menţionând că mi-a plăcut foarte mult… 
Cioclei m-a oprit uşor plictisit şi a întrebat-o pe Lefterache dacă mai are întrebări pentru mine. Profa mi-a adresat câteva întrebări simple. La una dintre ele am spus o prostie, fără să realizez, iar dânsa mi-a luat apărarea susţinând că cel mai probabil m-am referit la situaţia excesului justificat. Am aprobat-o. Bine. Pa.
La final, Raluca Mocanu a ieşit cu două veşti:
1. Toată lumea de la penal – partea generală a luat 10.
2. Nu ştiu care era a doua veste, fiindcă toţi au ţipat de bucurie şi s-au cărat acasă.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment