Examenul de licenţă

Balul de absolvire, care a fost ca o oază în deşertul învăţatului, a trecut prea repede. Strălucirea a dispărut, iar spre dimineaţă ne-am transformat într-un fel de Cenuşărese. Am ajuns acasă târându-ne picioarele umflate, cu machiajul întins şi cu părul arătând ca o mătură tocită. Pe dischetele demachiante au rămas urmele zecilor/sutelor de lei cheltuiţi ca să arătăm ca nişte dive, iar rochiile scumpe ne-au implorat să le ducem urgent la curăţătorie, în timp ce noi închideam uşa dulapului, uitând de ele până-n ziua de azi. Ne-am trezit mult după ce soarele se plictisise să-şi facă treaba. Deşi planul era să devorăm cărţile încă din prima secundă după deşteptare, lucrurile n-au stat deloc aşa. Durere de cap, lene, descărcat poze de la bal, pus poze de la bal pe Facebook, mâncat, luat pastilă pentru durere de cap, panică în momentul în care am văzut că soarele apune, iar cărţile sunt în acelaşi loc ca şi-n urmă cu două zile. Lasă, luni repetăm civilul, marţi penalul, miercuri procedura penală, joi procedura civilă, joi noaptea ne rugăm să luam 50 de puncte, vineri luăm 50 de puncte şi plângem că n-am luat mai mult. Dar dacă nu luăm 50?
Realizând că acasă există forţe malefice care mă împiedică să stau cu nasul în carte, eu am decis să-mi petrec la bibliotecă ultimele zile dinaintea licenţei. N-am fost singura. Iată-ne, deci, înotând în cafea şi noţiuni ce păreau noi, deşi ar fi trebuit visate. Timpul a ajuns să aibă alte unităţi de măsură. Coada de la cantină însemna 10 pagini necitite, iar mersul la toaletă reprezenta eliminarea pişului, dar şi a câtorva zeci de articole din plan. Planul de învăţat, care părea realizabil în momentele de maximă disperare, a eşuat lamentabil. Stresul şi-a făcut cuib în mintea noastră, apoi a făcut pui…care s-au transformat în monştri. Ne-am ros unghiile, am pierdut juma’ de podoabă capilară, ne-am smiorcăit, am bocit, ne-am liniştit pentru scurt timp, ne-am smiorcăit din nou şi am adormit cu lacrimile uscate pe obrajii subţiaţi. În ultimele nopţi nu ne-am mai permis nici măcar luxul de a pierde timpul dormind. Pentru mine, o porţie zdravănă de somn în noaptea dinaintea licenţei ar fi însemnat să elimin procedura penală din noul plan de învăţat…da, noul. Planul iniţial a fost mutilat în repetate rânduri, astfel încât s-a stins din viaţă. Dacă mi-ar fi spus cineva la începutul anului IV că-n ziua dinaintea examenului de licenţă urmează să mă chinui încercând să termin materia…


20 iunie 2014
– 5 dimineaţa – Raluca încerca să-şi lămurească chestiunile neclare. 
– 7 dimineaţa – Raluca realiza că sunt prea multe.
– 8 fără ceva – Raluca era pe drum.
– 8 şi ceva – Raluca realiza că şi-a uitat portofelul cu toate actele acasă.
– În intervalul 8 şi ceva – 9 fără ceva Raluca a alergat înapoi acasă, a luat buletinul, a alergat cu viteza luminii până la metrou, a alergat gâfâind până la facultate, a ajuns fix înainte s-o strige supraveghetorii, cerându-i buletinul.
– În intervalul 9 – 10 Raluca era albă ca varul şi respira greu. Raluca a plâns în baie din cauza oboselii şi a gândului că n-o să-şi amintească nimic la examen, apoi şi-a dat seama că e penibilă.
– 10 şi ceva – a început examenul de licenţă. Raluca a citit primele grile de la civil. 
– 11 şi ceva – Raluca a citit grilele de la penal. 
– 14 – Raluca stătea la coadă la cantină. Pentru prima oară dupa mult timp, ea a aşteptat 10 minute, nu 10 pagini. 
După afişarea baremului, am început din nou să plâng (da, am plâns într-o săptămână cât alţii într-un an), văzând că la civil sunt mai varză decât aveam eu impresia. Până la urmă, totul a mers conform planului: m-am rugat să iau 50, am luat peste 70, m-am smiorcăit că n-am luat peste 80. 
Aş putea să dau sfaturi colegilor mai mici, spunându-le să înveţe tot anul, pentru a nu se aglomera la final, dar n-o s-o fac. Eu m-am apucat să scriu lucrarea de licenţă în decembrie şi am terminat-o în mai şi m-am apucat să repet materiile din anii trecuţi în februarie, dar 80% au fost repetate-n ultima săptămână. În martie citeam câte 5-6 ore la BCU, însă cu viteza melcului, ştiind că mai e timp. În săptămâna dinaintea examenului păream iepurele din reclama de la Duracell.

Examenul de licenţă nu e greu, dar nu te poţi duce nici cu rafale de vânt în cutia craniană, fără să fi repetat nimic. În principiu, notele reflectă cât ţi-ai dat interesul. Există şi excepţii, când te uiţi ca prostu’ la foaia cu rezultate, întrebându-te cum a luat nu-ştiu-cine peste 90 de puncte, dar tu trebuie să-ţi vezi de treabă, să pui accent pe acoperirea lipsurilor tale. Cum? Petrecându-ţi vara învăţând pentru admiterea în profesie, în timp ce alţii se bronzează.

It's only fair to share...Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Leave a Comment