Cum să ajungi în anul IV la Drept

 Da, s-a întâmplat şi asta, am ajuns finalmente în anul terminal la Drept. Spun „terminal” pentru că nu am auzit pe nimeni vorbind de anul IV altfel decât ca despre o boală urâtă, chinuitoare, care nu te lasă să dormi nopţile luni în şir, şi care culminează cu lovitura mortală a nepromovării examenului la Barou sau INM. Până în momentul de faţă nu am simţit primele simptome, iar nici cei din jurul meu nu au dat semne de boală. Majoritatea studenţilor au, deocamdată, un mare deliciu în a vorbi, cu aceeaşi emoţie cu care au vorbit despre organizarea majoratului, despre un eveniment nu tocmai îndepărtat, poate al doilea cel mai mare moment din viaţa lor după cel enunţat anterior – redeschiderea cărţilor din anul 1, 2 (în special) şi 3. Se contemplează la clipa în care dreptul se va revela în faţa ochilor cu mai multă claritate ca atunci, iar studenţii care procrastinează se consolează reciproc că acel moment va veni curând. Cei care chiar s-au apucat de treaba asta stau pe acasă şi nu le distrug celor dintâi iluzia ca mai au o groază de timp.

O să recunosc din start că am nesocotit cu intenţie primul sfat primit de la un profesor universitar, în anul întâi. „Cine nu e pasionat de drept, să nu rămână aici. Daca aţi dat la Drept pentru că v-au forţat părinţii sau pentru că nu aveaţi alte opţiuni, sau dacă nu sunteţi cu adevărat interesaţi de drept, renunţaţi acum, pentru că nu va fi uşor sau plăcut. Şi grădinarul din Cişmigiu a renuţat după primul an la Drept şi a fost extrem de fericit făcând apoi ceea ce-l pasiona – îngrijitul florilor”. Asta a declarat dna. Simina Tănăsescu la primul curs de Constituţional din anul întâi, după ce ne-a povestit că putem sa îi mulţumim pentru faptul că o avem profesor omului care a salvat-o de la atacul unei haite de câini pe când era o tânără studentă (sau să-l blestemăm, după caz). Mi-am amintit de toate îndoielile mele din clasa a 12-a. Am înghiţit în sec şi mi-am zis că rău nu poate fi, că doar nu s-o cere chemare ca la popi ca să faci Dreptul.

Dar a avut dreptate. Pentru omul care nu e cu adevărat interesat şi captivat de căile întortocheate ale dreptului, anii de facultate sunt ca un maraton la care te-ai înscris deşi nu poţi alerga mai mult de 5 minute fără să leşini, ca o porţie în plus de şniţele pe care ţi le pune bunica în farfurie, şi pe care trebuie să te forţezi să le mănânci pentru a nu o dezamăgi că nu-ţi plac. Ritmul de studiu ajunge la cote alarmante în sesiune, când se blesteamă fiecare secundă irosită în timpul semestrului, iar sălile din facultate se umplu de studenţii sătui de programul scurt de la bibliotecă (doar până la 19.30), înarmaţi nu cu sabia şi cu balanţa, ci cu thermosul de cafea şi senvişul, care cred şi în viaţa de după noaptea de dinaintea examenului (ambiguu?).

După primul an, recunoscut ori ca cel mai greu an din viaţa studentului (atâta istorie şi constituţie de învăţat pe de rost), sau ca cel mai frumos (pentru pasionaţii de istorie şi…constituţie), anul 2 aduce savoarea unor drepturi reale extrem de abstracte şi a unui drept penal relativ tehnic, iar anul 3 combină gustul amărui al grilelor deschise de la contracte cu cel dulce al dreptului procesual penal (două din trei serii vor înţelege de ce, iar restul au văzut poze cu „de ce”-ul). În final, 90% din studenţi colorează cu carioca neagră în calendar ziua examenelor de la comercial.

În vacanţă se fac planurile pentru licenţă, pentru admiterea în profesie, pentru rochia de bal…ăăă cărţile de cumpărat de la depozite, se organizează petreceri şi excursii fără măsură şi se fac internship-uri la case de avocatură unde speri că ţi se va face ofertă şi după ce termini facultatea. Pe scurt, se pun bazele viitorului.

Iar anul 4 vine mai repede decât te aştepţi. Când te reîntâlneşti cu colegii simţi că discuţiile serioase la care rămâneai indiferent în alte dăţi au acum o altă greutate. „Ce vrei să faci după facultate?”. Poate nu ştii încă, şi gândul te apasă, dar numitorul comun al tuturor răspunsurilor – şi a celor care ştiu, şi a celor care nu ştiu încă ce vor să facă e unul – ceva ce-mi place.

Aşa că studentului la drept, care probabil se întreabă şi acum „cum ajungi în anul IV?” îi răspund sincer. Simplu, fii atent la ce îţi place! Ciuleşte urechile de fiecare dată când ţi le prinzi în vreo materie interesantă. Bucură-te şi mai mult când auzi de vreun proces simulat la materia respectivă. Găseşte un internship într-un mediu în care îţi face plăcere să lucrezi şi ţine legătura cu ei. Chiar şi pentru omul care nu a plâns emoţionat de frumuseţea Instituţiilor politice există o şansă. Există o şansă pe care ţi-o dai singur şi care constă în efortul de a citi şi înţelege. A citi cu cap pentru a deveni capabil în viitor. Chiar dacă o să te sperii de multe ori din poveştile altora despre examene greu de promovat, materie interminabilă şi dobândirea unor noi vicii în cei 4 ani, totul este relativ şi ţine mult şi de un nanogram de noroc, oricât ar fi de subestimat. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece.

ALEXANDRA

4 thoughts on “Cum să ajungi în anul IV la Drept

  1. multa bafta in anul 4. imi plac postarile tale. au un aer aparte. usor idealist sau melancolic uneori, alteori foarte pragmatic. am gasit blogul cautand pe google: cum inveti la drept si-am dat peste o postare care are titlul asta (ma gandeam ca voi da peste o intreaga strategie riguros elaborata) in schimb am gasit… Ciuperci :))

    salutari dintr-un an cu mult mai indepartat decat cel in care esti tu. sunt curios daca vei mai posta dupa ce termini.

  2. Ok, mulţumesc pentru răspuns. Încă o întrebare: pomeneai mai sus de nişte depozite de cărţi, făceai referire cumva la depozitele editurilor juridice ? Caut de ceva timp 2 cărţi, atât pe internet cât şi pe la anticariate, dar fără rezultat. Un an nou fericit şi numai bine! Spor la învăţat.

Leave a Comment